Arhive pe etichete: aniversari

Despre felicitari si arta de a oferi cadouri

Standard

Am promis ca o sa scriu despre felicitari. Da, asa a inceput pasiunea mea pentru handcrafting, cu felicitari. Am vazut intr-o revista o felicitare facuta din flori presate si am incercat, apoi am cautat pe internet si am descoperit o multime de lucruri interesante, tehnici.

Am oferit mereu felicitari atunci cand am dat un cadou. Mi se pare un mod dragut de a personaliza un cadou, de a lasa o impresie frumoasa. Gandul sincer trecut pe o felicitare va ramane, si cu timpul va deveni un cadou in sine. Poti oferi o felicitare rafinata, intr-un plic frumos si face singura cat un cadou.

Ofera oamenilor o felicitare cand se casatoresc, cand au un copil, cand isi cumpara o casa noua, cand termina facultatea, oricand au un eveniment important in viata.

Aici o sa gasiti modele de felicitari, inca putine, dar numarul lor este in continua crestere.

Si mai cred ca este important sa impachetam un cadou, ca el sa arate bine.

Fiecare obiect creat de mine pleaca la destinatarul lui frumos impachetat. Trebuie sa produca o prima impresie buna. La fel si cadourile voastre, trebuie sa arate ca v-a pasat. O sa surprindeti zambete placute, cuvinte de admiratie si atunci o sa fiti la randul vostru multumiti.